Volum distins cu premiul ASPRO la secțiunea roman/ memorii/ jurnal/ corespondență în cadrul Tirgului Internațional de Carte Bookarest 2004. „Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, și a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în orașul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decît să mă gîndesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, încercînd să deslușesc adevărul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat în tot acest timp și care, știam, urma să se risipească inevitabil în tîrziul cețos al memoriei. N-am numărat zilele, dar întîmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristețe. A rămas această meditație despre viața lui, dar și despre acea parte din viața mea în care m-am străduit să înțeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înțeles-o, dar am înțeles altceva: că el a fost, așa cum a fost și cum continuă să fie pentru mine, un dar.” - Matei Călinescu
Volum distins cu premiul ASPRO la secțiunea roman/ memorii/ jurnal/ corespondență în cadrul Tirgului Internațional de Carte Bookarest 2004. „Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, și a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în orașul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decît să mă gîndesc la el scriind, transcriind fragmente despre el din vechile mele jurnale intermitente, încercînd să deslușesc adevărul fragil al unor amintiri care m-au cutreierat în tot acest timp și care, știam, urma să se risipească inevitabil în tîrziul cețos al memoriei. N-am numărat zilele, dar întîmplarea a făcut ca în cea de-a patruzecea să mă simt împăcat cu durerea mea, înseninat în tristețe. A rămas această meditație despre viața lui, dar și despre acea parte din viața mea în care m-am străduit să înțeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înțeles-o, dar am înțeles altceva: că el a fost, așa cum a fost și cum continuă să fie pentru mine, un dar.” - Matei Călinescu